Nova Poshta Moldova: 10 ani de dezvoltare și inovație pe piața din Moldova
La începutul activității din 2014, Nova Poshta Moldova avea doar trei puncte de servicii: în Chișinău, Cahul și Bălți, care serveau simultan ca depozite de sortare și oficii de marfă. Compania avea doar 14 angajați care procesau nu mai mult de 20 de comenzi pe zi, iar livrarea coletelor era realizată de doi curieri care foloseau transportul public.
În cei 10 ani de activitate, Nova Poshta a intrat în TOP-3 companii care oferă cele mai rapide servicii de livrare din Moldova, a construit una dintre cele mai extinse rețele logistice din țară, care numără 21 de oficii, 261 de poștomate și trei terminale de sortare.
Compania continuă să implementeze soluții inovatoare pentru a răspunde cerințelor clienților și pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor locale. Nova Poshta a fost prima companie care a lansat pe piața din Moldova un nou format de puncte de servicii – puncte de eliberare a coletelor, care activează în locația offline a afacerilor deja existente: magazine, stații PECO și altele.