Oamenii legii anunță că s-au autosesizat în cazul medicului care a fost cercetat penal pentru violul a două fetițe3Foto© zdg.md

Oamenii legii anunță că s-au autosesizat în cazul medicului care a fost cercetat penal pentru violul a două fetițe

, 5 știri, 0 vizualizări

Inspectoratul General al Poliției (IGP) s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public privind activitatea medicul anesteziolog-reanimatolog, Boris Meșteșug, care a fost anterior cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani, anunță vineri, 28 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, tot astăzi Ministerul Sănătății a anunțat că medicul a fost suspendat din funcție.

Totodată, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie a fost instituită o comisie de anchetă de serviciu, cu scopul „elucidării circumstanțelor semnalate în investigație”.

Boris Meșteșug a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani. S-a întâmplat în 2010 și 2011. Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. După opt ani de judecată, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând „erori de procedură penală”, fără a examina pe fond acuzațiile de viol și abuz asupra copiilor.