Olguța Vasilescu cere Gara Craiova ”de la Ministerul Transporturilor„© cotidianul.ro

Olguța Vasilescu cere Gara Craiova ”de la Ministerul Transporturilor„

, 5 știri, 7 vizualizări

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, i-a cerut, joi, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, modernizarea gării CFR din municipiu sau, în caz contrar, cedarea acesteia către municipalitate.

„Vrem gara, domnule ministru al Transporturilor. Dacă ministerul nu este capabil să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administrației publice locale, astfel încât unul dintre punctele foarte importante (și o să vedem cât contează în luna decembrie când începe Târgul de Crăciun) să poată să fie modernizat, să arate ca restul Craiovei”, a declarat Olguța Vasilescu, pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești, pe care l-a vizitat alături de Grindeanu și președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Primarul a afirmat că firma care a câștigat licitația nu a lucrat aproape deloc la Centura de Sud a Craiovei și speră să fie reziliat contractul. „Sper ca de data aceasta să fie o reziliere de contract, astfel încât poate avem noroc, așa cum am avut și la Drumul Expres Craiova-Pitești, de o a doua firmă care să ia ceva mai în serios această lucrare”, a spus Olguța Vasilescu.