Opt angajați vamali vizați într-un dosar de corupere pasivă
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), angajații cu funcții de execuție și de conducere din cadrul Biroului Vamal Centru și Postului Vamal Leușeni ar fi pretins și primit mai multe sume de bani, invocând diverse încălcări sau neconcordanțe în documentele de transport sau în alte documente prezentate de către persoanele fizice sau reprezentanții persoanelor juridice la trecerea frontierei de stat.
Remunerațiile erau pretinse pentru diverse servicii, precum facilitarea trecerii peste frontiera de stat a mărfurilor fără declararea acestora și supunerea achitării dreptului de import, grăbirea procesului de verificare a mijloacelor de transport.
De dimineață, ofițerii CNA au operat percheziții la cei opt angajați vamali. De la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, acte vamale, dar și bani. Cei opt urmează să fie escortați la sediul CNA pentru audieri.