Ora Pământului: Cetățenii sunt îndemnați să deconecteze lumina timp de o oră5Foto© publika.md

Ora Pământului: Cetățenii sunt îndemnați să deconecteze lumina timp de o oră

, 8 știri, 4 vizualizări

În data de 25 martie este marcată Ora Pământului. Cu această ocazie, Parlamentul, Guvernul, dar și Ministerul Energiei s-au alăturat evenimentului și îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina timp de o oră în intervalul de timp 20:30-21:30.

Ora Pământului este marcată la nivel internațional și are drept scop sensibilizarea consumatorilor să utilizeze mai responsabil resursele energetice, prin acest fapt reducându-se emisiile de dioxid de carbon generate de sectorul energetic.

A 17-a ediție a Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare acțiune voluntară de mediu din istorie, va fi marcată sâmbătă, la ora 20.30. Oameni, instituții și companii de pe tot globul vor stinge lumina și se vor uni pentru a oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de orașe, din cele peste 195 de țări.