2Foto1Video© realitatea.mdOrganizatorul contrabandei cu cocaină ascunsă într-un televizor a fost trimis în judecată
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a organizatoului schemei de contrabandă cu cocaină de aproximativ 1 000 000 de lei, ascunsă într-un televizor adus din Spania și la domiciliul unei membre a grupului infracțional.
În mai 2022, televizorul de model „Mi” a fost transportat din Madrid în Chișinău într-un microbuz care transporta colete și pasageri. Acesta a fost preluat de un complice al învinuitului și predat unei membre a grupării pentru porționarea cocainei, ambalarea în doze mai mici și plasarea în ascunzișuri, inclusiv în tomberoanele de gunoi din Chișinău.
Anterior, procurorii PCCOCS și ofițerii de poliție au trimis în judecată curierul și femeia responsabilă de porționarea drogurilor și comercializarea marijuanei. Organizatorul, un bărbat de 31 de ani din Rezina, a fost anunțat în căutare și, în septembrie 2025, a fost extrădat din Spania.