
Parlamentul a numit trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii
To view this video please enable JavaScript, and consider upgrading to a web browser that supports HTML5 video
Parlamentul a numit trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba despre Tatiana Ciaglic, Alexandru Postică și Ion Guzun, singurii care au trecut evaluarea Comisiei pre-vetting, dintre cei 12 candidați non-judecători. Astfel, deputații PAS consideră că CSM va deveni funcțional cu doar patru membri în loc de 12.
Al patrulea membru este Nina Cernat – magistratul din vechea componență a Consiliului, care continuă să-și exercite atribuțiile. Pentru aprobarea proiectelor de hotărâre privind numirea celor trei membri au votat doar deputații Partidului Acțiune și Solidaritate. Cei din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au criticat guvernarea pentru faptul că ar încerca să controleze domeniul justiției.