Patru moldoveni, judecați la Paris după ce au pictat mai multe sicrie pe ziduri4Foto© unica.md

Patru moldoveni, judecați la Paris după ce au pictat mai multe sicrie pe ziduri

, 6 știri, o vizualizare

Patru moldoveni vor fi judecați pe 23 februarie, la Paris, pentru că au desenat sicrie și au scris mesaje cu tentă antimilitară pe mai multe clădiri din capitala Franței, în luna iunie 2024, scrie Agerpres.ro.

Doi dintre ei sunt în arest preventiv. Cei patru sunt acuzați de distrugere de bunuri publice în grup și participare la un act de demoralizare a armatei franceze în timp de pace – infracțiune care se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare și 75.000 de euro amendă. Bărbații au vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. Potrivit anchetei, în perioada 18–20 iunie, aceștia ar fi desenat graffiti cu mesaje precum „Stop the death now! Mriya Ukraine” și imagini cu sicrie, unele cu aripi de avion și texte precum „Mirage pentru Ucraina”.

Poliția i-a prins în flagrant pe doi dintre ei, în noaptea de 20 iunie, în jurul orei 01:30, în timp ce pictau pe un zid. Unul desena, iar celălalt stătea de pază.