© realitatea.mdPatru persoane, condamnate pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale
Patru persoane, trei bărbați și o femeie, au fost condamnate pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, în urma rejudecării cauzei în instanța de apel.
Potrivit Procuratura Anticorupție, condamnarea a fost posibilă după ce procurorii anticorupție și cei ai Procuratura de Circumscripție Centru au contestat sentința inițială a Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2018, prin care inculpații fuseseră achitați pentru cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere.
După mai multe etape procesuale, inclusiv examinarea cauzei la Curtea Supremă de Justiție, Colegiul penal al Curții de Apel Centru a admis apelul procurorilor, a casat hotărârea primei instanțe și a pronunțat o nouă decizie de condamnare. Totuși, inculpații au fost liberați de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului de prescripție.