Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc
, 6 știri, 0 vizualizări
Guvernul inițiază procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens.
Proiectul prevede semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va simplifica procesul de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere. Astfel, vor fi reduse formalitățile administrative, iar procedurile pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite vor fi accelerate.
În același timp, semnarea acordului va întări relațiile bilaterale dintre cele două state și va sprijini integrarea cetățenilor moldoveni din diasporă.