Peste 40 de crame din Republica Moldova și-au prezentat vinurile la festivalul de la București3Foto© moldova1.md

Peste 40 de crame din Republica Moldova și-au prezentat vinurile la festivalul de la București

, 5 știri, 0 vizualizări

7 septembrie 2026, Chișinău - În perioada 5-6 septembrie, Șoseaua Kiseleff din București a redevenit un punct de întâlnire pentru iubitorii vinului, găzduind cea de-a sasea ediție a Festivalului Vinului Moldovenesc. Evenimentul a reunit peste 40 de crame din Republica Moldova, care au prezentat publicului o selecție variată de vinuri, spumante și Divinuri.

Pe parcursul celor două zile, participanții au avut ocazia să descopere mai multe despre cultura vinului, prin degustări ghidate și informații despre soiuri, asocieri gastronomice și particularitățile vinurilor moldovenești. În fiecare zi au fost organizate câte patru masterclassuri de degustare și wine pairing, precum și sesiuni în cadrul Școlii Vinului, susținute de somelieri cu experiență.

Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a remarcat interesul publicului din România pentru vinurile moldovenești și prezența tot mai vizibilă a acestora pe piețele externe.