Peste 40 de țări cer demararea unei anchete independente internaționale pentru a investiga moartea opozantului rus, Alexei Navalnîi
Un grup format din 43 de țări au reiterat luni, 4 martie, apelul către Federația Rusă pentru a autoriza demararea unei investigații internaționale independente asupra circumstanțelor morții în închisoare a liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi. Cererea a fost lansată la inițiativa ambasadoarei Uniunii Europene, Lotte Knudsen, în numele celor 27 de state membre ale UE și al altor 16 țări, printre care Canada, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii și Ucraina, scrie Le Figaro.
„Suntem indignați de moartea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, pentru care responsabilitatea finală îi revine președintelui rus, Vladimir Putin, și autorităților ruse”, a declarat Lotte Knudsen în fața Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva, adresându-se în numele a 43 de țări. „Rusia trebuie să autorizeze o anchetă internațională independentă și transparentă privind circumstanțele morții sale subite”, a adăugat ambasadoarea UE.
Comitetul de anchetă al Rusiei a declarat că a lansat o investigație procedurală asupra morții lui Alexei Navalnîi, iar Kremlinul a declarat că nu se supune cererilor Uniunii Europene, scrie Reuters.