
Plahotniuc ar putea fi adus în Moldova mai devreme
Epopeea în jurul zilei în care urmează să fie adus Vlad Plahotniuc în Moldova ia o nouă întorsătură. Autoritățile responsabile se încurcă în declarații și vin cu afirmații contradictorii legate de data în care fostul lider PDM urmează să ajungă în țară. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, o contrazice pe Daniela Misail-Nichitin, ministrul de Interne, și anunță deja că Vlad Plahotniuc ar putea fi extrădat mai devreme decât 25 septembrie, dată anunțată anterior de autorități.
„Eu am văzut că în ziua de vineri am dat unele reacții, unele interviuri unor colegi, unde expresia mea a fost în felul următor: la data de 25 va fi în Chișinău. Deci, la care s-a luat automat în avalanșe foarte mare că iată, va fi pe 25, va fi. Un pic trebuie să fie foarte clară expresia că, va fi în Chișinău, asta nu înseamnă că pe 25 vine. Poate mai devreme, poate în ziua aceea, dar expresia când eu spun că 25 va fi în Chișinău se prezumă că poate fi și mai devreme, nu este exclus”, a declarat Viorel Cernăuțeanu în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV.
Săptămâna trecută, ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin, anunța totuși că data convenită pentru extrădarea lui Vlad Plahotniuc ar fi 25 septembrie.