Premierul Alexandru Munteanu: Trebuie să încheiem negocierile de aderare până la sfârșitul anului 20272Foto© stiripesurse.md

Premierul Alexandru Munteanu: Trebuie să încheiem negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2027

, 6 știri, 0 vizualizări

Alexandru Munteanu a spus că este impresionant faptul că dintr-o perioadă tristă prin care a trecut R. Moldova, am intrat într-o etapă a speranței.

„Avem nu doar încredere în puterea moldovenilor de a munci uniți, nu este vorba doar de cele 100 de pagini din Raportul pentru extindere. Concluzia Comisiei este clară: R. Moldova a înregistrat cel mai mare salt în nivelul de pregătire la aderare de la obținerea statutului de candidat. Am înregistrat progrese pe fiecare capitol de negociere, de la statul de drept și economie, până la energie, digitalizare, educație, siguranță alimentară și politici sociale”, a precizat Alexandru Munteanu.

Premierul a precizat că, într-un singur an, R. Moldova a avansat de 4 ori mai repede.

„Știm direcția – R. Moldova stat membru al UE. Știm ce avem de făcut. Trebui să fim gata să încheiem negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2027”, a precizat premierul, care consideră că parcursul european ar trebui să consolideze societatea din R. Moldova, indiferent de viziunile politice și persoanele și se va ajunge la un consens național.