Premierul Dorin Recean a vorbit despre climatul investițional al Republicii Moldova cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România3Foto© gov.md

Premierul Dorin Recean a vorbit despre climatul investițional al Republicii Moldova cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România

, 5 știri, o vizualizare

Principalele subiecte de discuție s-au axat pe crearea condițiilor pentru atragerea investitorilor, înființarea unui fond mix de garantare și relocarea afacerilor de succes din România în Republica Moldova.

Șeful Executivului a enumerat acțiunile care vor fi întreprinse în scurt timp pentru a facilita accesul oamenilor de afaceri străini pe piața Republicii Moldova, dar și despre necesitatea intensificării relațiilor comercial-economice dintre cele două state.

„Apreciez interesul oamenilor de afaceri din România de a investi în Republica Moldova. Avem multe oportunități care trebuie valorificate, inclusiv putem pune la dispoziție platforme de dezvoltare care oferă toate condițiile necesare, cum ar fi Zonele Economice Libere și Parcurile IT. Mai mult, am decis să extindem gama de servicii care vor face parte din parcurile IT, încercăm să reducem la maxim procedurile birocratice și să facem un salt semnificativ în procesul de digitalizare a proceselor”, a subliniat premierul Dorin Recean.