4Foto© zugo.mdPremierul: Suntem alături de Ucraina și vom sprijini eforturile pentru o pace justă
Republica Moldova condamnă în termenii cei mai duri războiul dus de Federația Rusă în Ucraina, a declarat premierul Alexandru Munteanu, la 4 ani de la declanșarea invaziei la scară largă. „Pe 24 februarie 2022 nu am urmărit războiul la televizor. Eram la Kyiv. M-am trezit odată cu primele explozii, sirenele nici nu se activau în primele zile, era bombardat un aerodrom aflat în preajma casei mele.
În câteva clipe, realitatea a milioane de ucraineni s-a schimbat”, a scris Alexandru Munteanu într-un mesaj. „Rusia a dus războiul în casa fiecărui ucrainean și ucide oameni nevinovați pentru a frânge spiritul Ucrainei. Dar spiritul acestui popor este de neînvins. În tot acest timp, am văzut hotărârea oamenilor de a nu-și abandona libertatea.
Am văzut unitatea unui popor care nu se frânge, ci devine tot mai puternic și mai solidar. Am văzut și solidaritatea europeană - solidaritatea umană - mii de refugiați ucraineni întâlniți la hotare de cetățenii noștri care le deschideau frățește casele și le ofereau mâncare și adăpost”.