Preotul din satul Ilenuța, raionul Fălești, promovează mesaje anti-UE. Ce zice despre democrație
În ciuda avertismentelor și sancțiunilor anterioare, anumite fețe bisericești afiliate Patriarhiei Moscovei din cadrul Mitropoliei Moldovei continuă să promoveze mesaje anti-UE, care amintesc de propaganda Kremlinului. Un exemplu recent s-a întâmplat în satul Ilenuța, raionul Fălești, unde preotul Ghenadii Țugui de la Biserica cu hramul „Sfântului Dumitru” a îmbinat slujba duminicală cu un discurs plin de minciună, scrie nordnews.md.
În timpul predicii de duminică, preotul Țugui a făcut afirmații controversate despre democrație, susținând că aceasta este o formă de guvernare care duce la sărăcie.
Preotul a criticat și valorile europene, condamnând în mod explicit comunitatea LGBT. El a făcut referiri negative la situația din țări precum Olanda, Anglia și Franța, asociind aceste state cu „narcomanie” și alte probleme sociale.