
Președintele Nicușor Dan atacă legea privind propaganda legionară și fascistă
Șeful statului arată că Parlamentul i-a transmis legea spre promulgare pe 21 iunie. Președintele consideră că, prin modalitatea de adoptare și prin conținutul său normativ, legea a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale, respectiv art. 1 alin. (3) și (5), art. 20, art. 30, art. 31, art. 33 din Constituție.
Nicușor Dan subliniază că „orice acțiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanțiile pentru a nu putea fi citită ca o acțiune a unei opțiuni politice a societății, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte”.
„Statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este la cote reduse și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități”, spune el.