Prima tranșă din ajutorul UE de 1,8 miliarde de euro, destinat Moldovei, va fi transferat la primăvară2Foto2Video© realitatea.md

Prima tranșă din ajutorul UE de 1,8 miliarde de euro, destinat Moldovei, va fi transferat la primăvară

, 6 știri, 3 vizualizări

Prima tranșă din suportul financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro, acordat Republicii Moldova de Uniunea Europeană, ar putea ajunge în țară în primăvara anului 2025. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la NordNews, după ce a efectuat o vizită în municipiul Bălți și în mai multe raioane din nordul țării.

Potrivit șefei statului, tranșa inițială va reprezenta 20% din totalul asistenței promise de Bruxelles, cunoscută sub denumirea de „Planul de creștere economică pentru Moldova”.

Aceste fonduri vor fi alocate pentru stimularea economiei, construcția de școli și spitale, modernizarea infrastructurii rutiere, dar și pentru realizarea unor interconexiuni energetice esențiale.