3Foto© provincial.mdPrimele două clustere teritoriale au finalizat procesul de amalgamare voluntară
Primele două clustere teritoriale – Leova, Sîrma, Sărata-Răzeși, Tochile-Răducani și Călinești, Chetriș, Hîncești – au parcurs cu succes toate etapele procesului de amalgamare voluntară. Alte 68 de clustere din diferite regiuni ale țării se află în etape avansate de consultare și planificare.
Raportul arată că Republica Moldova continuă să se confrunte cu un grad ridicat de fragmentare administrativă, în prezent existând 893 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I. Dintre acestea, peste 56% au mai puțin de 1500 de locuitori, pragul minim prevăzut de legislație. Dimensiunea redusă a multor unități administrativ-teritoriale limitează capacitatea acestora de a furniza servicii publice de calitate, de a atrage investiții și de a asigura o administrație eficientă.
Reformarea administrației publice locale rămâne o prioritate strategică națională, iar amalgamarea voluntară este o soluție sustenabilă pentru consolidarea capacităților locale. Aceasta constituie una dintre direcțiile-cheie prevăzute în Strategia de reformă a administrației publice 2023–2030.