Primul caz de AVC, tratat cu succes la Spitalul raional Hîncești
Potrivit Ministerului Sănătății, pacientul în vârstă de 49 de ani din raionul Leova, a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral ischemic, prin intermediul tomografiei computerizate. Echipa multidisciplinară de medici de la centru a intervenit prompt aplicând tratamentul de tromboliză intravenoasă în mai puțin de o oră de la internare.
Starea clinică a pacientului a fost restabilită rapid, inclusiv datorită colaborării cu Institutul de Medicină Urgentă, care prin utilizarea telemedicinii a monitorizat continuu procedura de revascularizare.
Centrul primar de AVC de la Spitalul raional Hîncești este al șaselea care și-a inițiat activitatea, dintr-un total de treisprezece la nivel național, care acoperă și cazurile de AVC din raioanele Leova, Basarabeasca și Cimișlia.