Recomandările Poliției de Frontieră în contextul aderării României la spațiul Schengen
Aderarea României la spațiul Schengen din punct de vedere al traversării frontierei de stat nu presupune schimbări esențiale la această etapă, ci doar includerea unor verificări suplimentare. De aceea, Poliția de FrontierăPoliția de FrontierăPoliția de Frontieră a Republicii Moldova a venit cu un set de recomandări pentru călători.
Verificați valabilitatea pașaportului biometric pentru a beneficia de regimul de călătorie fără vize în Uniunea Europeană; Verificați ca pașaportul să fie valabil pentru cel puțin 6 luni de la data planificată a călătoriei; Consultați sursele oficiale pentru a fi la curent cu cerințele privind călătoria și șederea în spațiul Schengen; Planificați călătoriile în perioade mai puțin aglomerate pentru a reduce timpii de așteptare; Verificați fluxul de trafic consultând pagina oficială a Poliției de Frontieră https://border.gov.md/index.php/camere-web sau contactând la Linia verde 022 259 717; Asigurați-vă că dispuneți de documentele confirmative care să confirme scopul călătoriei.
Poliția de Frontieră rămâne angajată în a asigura o tranziție fluidă și securizată pentru cetățenii care utilizează punctele de trecere a frontierei cu România. Autoritățile noastre vor continua să colaboreze cu partenerii internaționali pentru a asigura respectarea standardelor Schengen și pentru a minimiza impactul asupra fluxului de călători.