© zdg.mdRecrutau tinere, inclusiv adolescente și le exploatau sexual în…
Un bărbat din Orhei a fost condamnat la 11 ani de închisoare, după ce a exploatat sexual o adolescentă și două tinere în Moscova, în anul 2006. Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că acesta fusese anunțat în căutare, iar în 2022 a fost reținut și plasat în arest preventiv, la solicitarea procurorilor.
Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, condamnatul, în vârstă de 45 de ani, va trebui să achite 60.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral (din cei 100.000 solicitați) uneia dintre victime, care a fost înșelată și traficată, deși avea un copil de doar nouă luni.
Adolescenta de 16 ani a primit oferta de la un complice al condamnatului, care a venit la poarta casei familiei cu un Mercedes și i-a propus să plece la muncă într-un hotel din Moscova, în calitate de femeie de serviciu, pentru un salariu de 300 de dolari pe lună. Deși inițial nu a acceptat propunerea, tânăra l-a însoțit pe bărbat la întoarcerea acestuia în Chișinău, unde oferta i-a fost repetată. Atunci, adolescenta i-a spus că nu deține pașaport și nici procură din partea mamei.