Reprezentanții Gazprom din Consiliul de observatori al Moldovagaz s-au opus aprobării auditului extern al datoriilor istorice
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat decizia Consiliului de observatori al SA „Moldovagaz” privind aprobarea auditului extern al datoriilor istorice. La emisiunea „La 360 de grade” de la postul public de radio, a declarat că s-ar fi mirat, dacă respectivul consiliu aproba auditul, dat fiind faptul că majoritatea o deține Gazprom rus. Declarațiile au fost făcute luni, 13 noiembrie curent.
Gazprom face ravagii! Gigantul rus a pus piciorul în prag și nu a aprobat auditul datoriei făcut de Chișinău
„Nu m-a mirat decizia Consiliului, pentru că majoritatea aparține Gazpromului. M-aș fi mirat, dacă ar fi acceptat. Acum nu ne interesează dacă acceptă sau nu. Noi avem probe prin care se spune că datoria Republicii Moldova nu este de 700 de milioane de dolari, ci de 9 milioane de dolari. Aici tot avem întrebări, pentru că Gazprom e acționar la SA „Moldovagaz” și e repsonsabil de datorii”, a declarat Maia Sandu.