3Foto© ziarulnational.mdRevenirea pe Pământ ar putea fi cea mai periculoasă parte a misiunii Artemis II
Astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de astronautul Jeremy Hansen, din cadrul Agenției Spațiale Canadiene (CSA), au aterizat în Oaceanul Pacific, în largul coastelor orașului San Diego, după o călătorie de aproape 10 zile, în care au ajuns la o distanță maximă de peste 400 de mii de kilometri de Pământ. Astronauții au amerizat vineri seara, la ora 17.07 (ora 03.00 a R. Moldova)
„Reid, Victor, Christina și Jeremy, bine ați revenit acasă și felicitări pentru o realizare cu adevărat istorică. NASA îi este recunoscătoare președintelui Donald Trump și partenerilor din Congres pentru mandatul și resursele care au făcut posibilă această misiune și viitorul programului Artemis”, a declarat administratorul NASA, Jared Isaacman.
Potrivit acestuia, misiunea Artemis II a demonstrat abilitate, curaj și dedicare extraordinare, echipajul împingând mai departe ca niciodată limitele navei Orion, ale rachetei SLS (Space Launch System) și ale explorării spațiale umane.