Rezultatele perchezițiilor efectuate ieri, 16 august, în Penitenciarul nr.18 Brănești1Video© ziarulnational.md

Rezultatele perchezițiilor efectuate ieri, 16 august, în Penitenciarul nr.18 Brănești

, 4 știri, 17 vizualizări

De către ofiterii Direcței Investigații Criminale, Direcției Investigații Analitice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Inspectoratul de poliție Orhei, Serviciul prevenire și combaterea spălării banilor, cu suportul „BPDS Fulger” a IGP, administrației Penitenciarului nr.18 Brănești, „DDS Pantera” și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, sub conducerea Procuraturii r-nului Orhei, au documentat acțiunile ilegale ale unui grup criminal organizat specializat în comiterea escrocheriilor săvârșite prin intermediul apelurilor telefonice.

Membrii grupului criminal prezentându-se în mod special ca „ofițeri ai secției fraude bancare” ai băncii comerciale la care sunt deservite victimele, prin abuz de încredere și inducerea în eroare a acestora, sub pretextul curmării unor tranzacții dubioase, au solicitat și obținut informații confidențiale, privind datele cardurilor bancare a persoanelor telefonate, ulterior sustrăgând mijloacele financiare din conturile acestora.

Astfel, în urma acțiunilor criminale a fost cauzat un prejudiciu de peste 500.000 de lei.

În rezultatul efectuării măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală au fost stabilite 7 persoane, cu vârstele cuprinse între 25 și 32 de ani, fiind vorba de actuali și foști deținuți ai Penitenciarului nr.18 Brănești, iar persoanele implicate în extragerea și lichifierea mijloacelor financiare sunt rude sau cunoscuți ai acestora.