
România va putea doborî drone neidentificate care îi încalcă spațiul aerian
Armata României va avea dreptul de a doborî dronele care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării. Legea, care vine să întărească securitatea națională, a fost aprobată de Senatul României, transmite IPN cu referire la caleaeuropeană.ro.
Decizia vine în contextul în care, în ultimii doi ani, Ministerul Apărării Naționale al României a raportat peste 20 de incidente în care drone lansate de Rusia asupra Ucrainei s-au apropiat periculos de teritoriul românesc sau chiar au căzut pe solul țării.
Legea, adoptată cu 79 de voturi pentru, 11 împotrivă și două abțineri, stabilește un cadru clar pentru doborârea dronelor neautorizate care încalcă spațiul aerian al României. Legea reglementează atribuțiile autorităților responsabile de prevenirea și contracararea unor astfel de incidente, având în vedere amenințările tot mai frecvente din proximitatea granițelor.