Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, internat la terapie intensivă
”În această seară, după o serie de teste și evaluări, secretarul a fost internat în unitatea de terapie intensivă a Centrului medical militar național Walter Reed pentru îngrijiri și o supraveghere atentă”, indică un comunicat al Departamentului Apărării American, citat de G4Media.
Demnitarul american, care a fost diagnosticat cu cancer de prostată, a fost operat recent. El a fost spitalizat duminică la Centrului medical militar național Walter Reed și a transferat funcțiile biroului său secretarului adjunct al apărării Kathleen Hicks.
Într-o conferință de presă la 1 februarie, secretarul apărării american și-a cerut scuze pentru că a ținut secret că suferă de cancer, problemă care a stârnit o mare controversă în țară. În plin an electoral și în timp ce SUA urmăresc îndeaproape conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza, Austin a fost operat și internat de două ori în decembrie și ianuarie fără ca președintele Joe Biden să știe ceva despre asta.