Ședință comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României2Foto© noi.md

Ședință comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României

, 5 știri, 2 vizualizări

„Am discutat subiecte de interes comun pentru cele două comisii și pentru cele două țări – ceea ce ține de reforma în sectorul justiției, la modul general. De asemenea, ne-am referit la acele aspecte legislative care pot fi îmbunătățite, astfel încît sistemul de justiție să funcționeze cît mai eficient”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Totodată, au fost create mai multe grupuri tematice, în care membrii celor două comisii discută despre oportunitatea de îmbunătățire a legislației în ceea ce privește activitatea notarilor, a executorilor judecătorești, a avocaților și a experților judiciari. La ședințele grupurilor de lucru participă reprezentanți ai acestor profesii atît din Republica Moldova, cît și din România.

„Există, în momentul de față dezbatere reală atît în Senat, cît și în Camera Deputaților pentru modernizarea acestor legislații și compatibilizarea lor cu necesitatea de modernizare, de informatizare, de digitalizare, pe care le impun cerințele europene. De asemenea, în cadrul discuțiilor ne-am referit la necesitatea lărgirii spectrului de dialog și pe alte profesii conexe actului de justiție: mediatori, traducători, interpreți”, a menționat președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, Cristian-Augustin Niculescu-Țîgîrlaș.