Sergiu Prodan: Centrul rus de cultură reprezintă statul Rusia, nu oamenii de cultură cu bună credință© ipn.md

Sergiu Prodan: Centrul rus de cultură reprezintă statul Rusia, nu oamenii de cultură cu bună credință

, 4 știri, 4 vizualizări

Ministerul Culturii va pregăti proiectul privind denunțarea acordului în baza căruia funcționează Centrul de cultură rusă din Chișinău. Despre aceasta a vorbit pentru IPN ministrul Culturii Sergiu Prodan. Demnitarul a menționat că acest acord este depășit și că procedura privind denunțarea lui durează, transmite IPN.

„Nu putem vorbi de o reacție emoțională la niște evenimente. Este un proces planificat din timp. Este un acord încheiat în 1998 și al cărui text nu mai reprezintă, de fapt, nivelul relațiilor diplomatice și culturale între Republica Moldova și Federația Rusă. Amendarea lui este un proces foarte lung, cu riscuri de tărăgănare și împotmolire. De aceea cred că denunțarea acestui acord este cea mai bună soluție”, a declarat pentru IPN ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Ministrul a menționat, de asemenea, că Republica Moldova este deschisă spre o colaborare culturală cu toate țările lumii, cu condiția că „această colaborare culturală în nici un caz nu se va transforma în influență necorespunzătoare sau în încercări de a submina autoritatea statului”.