Strigăt de ajutor: „Mi-a accidentat copilul, l-a urcat în mașina sa și l-a dus la cîțiva km de la locul impactului”4Foto1Video© realitatea.md

Strigăt de ajutor: „Mi-a accidentat copilul, l-a urcat în mașina sa și l-a dus la cîțiva km de la locul impactului”

, 4 știri, 5 vizualizări

Sînt cuvintele unei mame care, pentru a identifica șoferul, disperată cere ajutorul martorilor accidentului din 25 aprilie de pe strada Muncești din Capitală, cînd un copil de 8 ani a fost lovit de o mașină, scrie TV6.md

Femeia spune că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că băiatul ei a rămas în viață și face un apel la conștiința bărbatului care i-a accidentat copilul.

„Tu, omule, cum ai putut tu să lași un copil de 8 ani, lovit de tine cu mașina? Ai văzut cum l-ai lovit, ai văzut cum a căzut? El putea… Cum ai putut să îl lași tu la margine drumului, în ploaie și să se ducă el singur acasă? Dar dacă el nu ajungea? Dar dacă el cădea pe drum, fiindcă putea să aibă o hemoragie internă și putea să nu-l vadă nimeni fiindcă ploua foarte tare, nimeni nu umbla atunci pe drumuri. Nu avea să știu nici eu, el nu avea cu el telefon, nu avea să știe nimeni ce-i cu dînsul”, a spus mama băiatului.