3Foto© nordnews.mdStudiu: Țigările electronice cu nicotină sunt mai eficiente decât plasturii și guma în renunțarea la fumat
Aceasta este concluzia celei mai recente analize Cochrane, care a inclus 80 de studii și date de la aproape 30.000 de fumători adulți. Publicată în luna august, analiza a comparat eficiența țigărilor electronice cu nicotină cu alte metode folosite pentru renunțarea la fumat, relatează Euronews, citat de Infotag.
Rezultatele indică o creștere a ratei de succes cu aproximativ 60%. Astfel, din 100 de persoane care folosesc țigări electronice cu nicotină, aproximativ 10 reușesc să renunțe la fumatul tradițional. În cazul terapiilor clasice de substituție a nicotinei, precum plasturii sau guma, rata este de aproximativ șase persoane din 100. Analiza arată, de asemenea, că țigările electronice cu nicotină au avut rezultate mai bune decât variantele fără nicotină.
Concluziile Cochrane vin într-un context în care autoritățile britanice folosesc țigările electronice ca instrument pentru adulții care vor să renunțe la fumat, fapt ce a dus deja la scăderea ratei fumatului. În 2023, Guvernul britanic a lansat programul național „Swap to Stop”.