Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi3Foto© stiripesurse.md

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

, 4 știri, 0 vizualizări

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite de un localnic în timpul unor lucrări de construcție.

Potrivit Armatei Naționale, la fața locului a intervenit o echipă de geniști, iar toate munițiile au fost ridicate și distruse în condiții de maximă siguranță, la un poligon special amenajat.

În acest context, geniștii militari le reamintesc cetățenilor că, în cazul descoperirii unor obiecte explozive, trebuie să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale și să evite orice contact cu munițiile.