Terenurile agricole neîngrijite mai mult doi ani ar putea ajunge în administrarea autorităților locale3Foto© zdg.md

Terenurile agricole neîngrijite mai mult doi ani ar putea ajunge în administrarea autorităților locale

, 5 știri, 3 vizualizări

Terenurile agricole neîngrijite ar putea fi date în arendă de primării. Este vorba de noua prevedere a Codului Funciar. Guvernul a aprobat miercuri, 9 octombrie Regulamentul pentru transmiterea în arendă a terenurilor cu destinație agricolă, proprietate privată, de către autoritățile administrației publice locale, transmite agenția de presă IPN.

Documentul prevede că proprietarii terenurilor agricole vor fi notificați în scris și vor avea un termen de trei luni, pentru a lua măsurile necesare întreținerii terenului. Dacă proprietarul nu va fi identificat, autoritatea locală va putea administra terenul pentru a-l transmite în arendă, prin negocieri directe sau licitație.

„Terenurile neîngrijite atrag dăunători, care se răspândesc rapid pe suprafețele din vecinătate, afectând recoltele celorlalți agricultori. Este esențial să ne asigurăm că terenurile agricole sunt utilizate în mod responsabil și nu rămân neîngrijite”, a menționat secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban.