7Foto2Video© moldova1.mdUcraina a atacat Moscova cu sute de drone
În total, două persoane au fost ucise, o femeie de 44 de ani și un bărbat în vârstă, în două locuri diferite, a precizat oficialul. Într-o a treia localitate afectată, 400 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu provocat de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe, potrivit aceleiași surse, scrie News.ro.
Într-o serie de mesaje postate pe Telegram în cursul nopții, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a menționat la rândul său că cel puțin 186 de aparate de zbor au fost doborâte de apărarea antiaeriană rusă.
El nu a precizat originea acestora, dar aceste atacuri au loc în contextul în care Ucraina și-a intensificat în ultimele luni atacurile în adâncime pe teritoriul rus, ca represalii la bombardamentele îndreptate împotriva sa, vizând în special infrastructurile energetice și logistice.