Un bărbat de 43 de ani, reținut pentru omor
În urma informațiilor operative, polițiștii din Orhei cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au descins cu percheziții autorizate la domiciliile a patru bărbați din localitățile Ivancea, Lopatna, Pelivan și Jeloboc, de unde au ridicat patru arme pneumatice, deținute ilegal.
De asemenea au fost ridicate 168 de cartușe, păstrate contrar cerințelor prevăzute de legislație.
Totodată a fost ridicată și o armă de model MP-153 și 129 de cartușe deținute legal.
Armele și munițiile ridicate au fost îndreptate pentru efectuarea constatării balistice la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
În timpul perchezițiilor, în gospodăria unui bărbat în vârstă de 34 de ani din satul Lopatna, polițiștii au depistat un automobil de marca „Mitsubishi” cu numere de înmatriculare care de fapt ar aparține unui automobil de marca Volkswagen.