Un bărbat din Chișinău, vizat în mai multe episoade de trafic de influență6Foto© realitatea.md

Un bărbat din Chișinău, vizat în mai multe episoade de trafic de influență

, 8 știri, 3 vizualizări

Un bărbat din Chișinău a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență, care include mai multe episoade. Bănuitul a fost prins în flagrant în momentul în care a primit 8000 de euro de la denunțător.

Astfel, potrivit materialelor cauzei, în primul episod, bănuitul ar fi pretins, acceptat și primit 5000 euro de la o femeie pentru urgentarea soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române. Acesta ar fi susținut că are influență asupra unor persoane publice din Republica Moldova și din România, responsabile de redobândirea cetățeniei române, transmite Jurnal.md.

Într-un alt caz, aflând din discuțiile cu un bărbat despre faptul că o femeie a fost plasată în arest preventiv, acesta ar fi susținut că are influență asupra unor persoane cu demnitate publică din cadrul organelor de drept pe care îi poate determina să aplice o măsură neprivativă de libertate în privința acesteia. Ulterior, bănuitul, susținând că el a fost cel care ar fi influențat aplicarea măsurii neprivative de libertate față de persoana în cauză și ar fi cerut 35.000 de euro.