6Foto1Video© independent.mdUn bărbat, reținut după ce a incendiat intenționat o mașină a Poliției la Comrat
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a incendiat intenționat un automobil de serviciu al Poliției, parcat pe o stradă din municipiul Comrat. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri, iar autospeciala a fost avariată considerabil, anunță Poliția Națională.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat și plasat în custodia Poliției, urmând să fie reținut pentru 72 de ore. La acțiuni au participat angajații Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), precum și specialiștii Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare.
„Bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale, aflate pe rolul instanței de judecată – pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată, furt de proporții, precum și pentru amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere”, precizează oamenii legii.