
Un dispozitiv pentru neutralizarea dronelor a fost folosit în timpul Summitului Republica Moldova-Uniunea Europeană
, 6 știri, 4 vizualizări
Un dispozitiv pentru neutralizarea dronelor a fost folosit de Serviciul de Protecție și Pază de Stat, în timpul conferinței de presă de la finalul summitului R. Moldova – UE, transmite AGORA. Informația a fost confirmată pentru jurnaliști de către SPPS.
UPDATE: Drona ar fi fost autorizată și era utilizată pentru filmări oficiale, a declarat pentru Ziarul de Gardă Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al președinției, contrazicând declarațiile SPPS citate de AGORA, precum că drona nu ar fi fost autorizată.
„Nu a existat niciun incident de securitate. A fost vorba despre o dronă autorizată, utilizată pentru filmări oficiale, iar colegii doar au monitorizat aparatul conform procedurilor”, a precizat Igor Zaharov pentru Ziarul de Gardă.