Un membru al Gărzii Naționale de Mediu a fost lovit cu patul unei arme în ocolul silvic Căpriana5Foto© telegraph.md

Un membru al Gărzii Naționale de Mediu a fost lovit cu patul unei arme în ocolul silvic Căpriana

, 5 știri, 0 vizualizări

Inspectoratul General al Poliției confirmă înregistrarea cazului și desfășurarea investigațiilor. „Există un dosar deschis, a fost identificat un suspect, iar polițiștii întreprind acțiuni pentru a clarifica toate circumstanțele și a aplica prevederile legale”, a declarat pentru Teleradio-Moldova Mariana Bețivu, reprezentanta IGP, transmite radiomoldova.md.

Incidentul s-a produs în timp ce inspectorii Gărzii Naționale de Mediu verificau informații privind posibile tăieri ilegale de arbori. În zona controlată au fost depistate mai multe cioate dezrădăcinate și depozitate, fapt ce ar fi indicat o eventuală pregătire pentru transportarea ilegală a masei lemnoase.

Potrivit informațiilor preliminare, în momentul în care un membru al echipei s-a deplasat la mașină pentru a aduce o dronă, din pădure ar fi apărut un bărbat care ar fi tras un foc de armă în aer, l-ar fi agresat și l-ar fi amenințat, cerându-i explicații privind prezența în zonă.