
Un polițist de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier, pe șoseaua Muncești din capitală
, 6 știri, 29 vizualizări
Un polițist în vârstă de 23 de ani a decedat în urma unui grav accident rutier produs în capitală. Preliminar, potrivit oamenilor legii, cauza tragediei ar fi excesul de viteză, scrie newsmaker.md
Accidentul a avut loc pe șoseaua Muncești din Chișinău, în jurul orei 01:15.
Polițistul activa de 2 luni în cadrul Inspectoratului de Poliție Ialoveni. Acesta conducea un automobil de model „Toyota Corolla”. În timpul deplasării pe șos. Muncești, din direcția localității Sîngera, polițistul a pierdut controlul asupra volanului și a derapat de pe carosabil, tamponându-se într-un copac.
În urma impactului, el a decedat la fața locului.