
Un ucrainean, ucis în timp ce a încercat să treacă ilegal frontiera
Focuri de avertisment la frontiera Ucrainei cu Moldova. Un tânăr de 23 de ani, din Harkov, a fost împușcat mortal de grăniceri în regiunea Odesa, în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera cu Moldova. Incidentul s-a produs pe 1 septembrie, potrivit Biroului Național de Investigații din Ucraina. A fost deschis un dosar penal.
Potrivit autorităților ucrainene, grănicerii au observat doi bărbați care escaladau construcțiile de protecție și se îndreptau spre Moldova. Au fost somați să oprească, aceștia însă nu s-au conformat. Astfel, au fost trase mai multe focuri de avertisment. Ulterior, trupul unuia dintre bărbați a fost găsit decedat. Acesta avea o rană de la împușcătură. Celălalt bărbat a fost reținut.
Biroul Național de Investigații al Ucrainei a deschis un dosar privind depășirea atribuțiilor de serviciu. Acțiunile de investigație cu privire la acest caz sunt în curs de desfășurare, toate circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.