
Valentin Roșca a fost numit în funcția de adjunct al Avocatului Poporului
Candidatura lui Valentin Roșca a fost propusă de Avocatul Poporului, în contextul necesității consolidării echipei instituției și eficientizării activităților de promovare și protecție a drepturilor omului.
Valentin Roșca este doctor în drept și conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Are o experiență profesională de aproape 20 de ani în domeniul juridic, activînd în instituții publice, organizații neguvernamentale și proiecte internaționale. De asemenea, este autor și coautor al numeroase publicații științifice în domeniul dreptului internațional și al drepturilor omului.
Potrivit Legii nr. 52/2014 privind Avocatul Poporului, instituția este asistată de doi adjuncți, ale căror atribuții sînt stabilite de Avocatul Poporului. Adjuncții exercită funcție de demnitate publică, sînt numiți de Parlament la propunerea Avocatului Poporului și activează pe durata mandatului acestuia.