© stiripesurse.mdVicepremierul Mihai Popșoi va participa la Forumul Sir Bani Yas
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, va participa, în perioada 12–14 decembrie, la Sir Bani Yas Forum 2025, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de dialog strategic, organizat anual în Emiratele Arabe Unite. Participarea are loc la invitația ministrului de externe al EAU, Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, comunică Moldpres.
Pe agenda oficialului se află o întrevedere bilaterală cu Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, în cadrul căreia vor fi discutate stadiul și perspectivele relațiilor moldo-emiriene. De asemenea, programul include întâlniri cu reprezentanți ai altor state partenere, în scopul promovării intereselor Republicii Moldova și aprofundării cooperării externe.
La 4 august 2025, Mihai Popșoi și omologul său emirian au semnat Acordul privind abolirea regimului de vize între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite. Totodată, Memorandumul privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere se află la etapa finală de semnare.