Victor Negrescu cere deschiderea oficială a negocierilor pe capitole pentru Republica Moldova7Foto© ziua.md

Victor Negrescu cere deschiderea oficială a negocierilor pe capitole pentru Republica Moldova

, 13 știri, 2 vizualizări

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat oficial deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, invocând o „fereastră de oportunitate” creată după recentele evoluții politice din Ungaria.

Anunțul a fost făcut de europarlamentar, care a precizat că a transmis o scrisoare în acest sens președintelui Consiliului European, António Costa.

Potrivit lui Negrescu, demersul vine în contextul în care rezultatul alegerilor din Ungaria ar putea debloca procesul decizional la nivel european, afectat până acum de regula unanimității și de opoziția guvernului de la Budapesta.