
Victoriabank susține antreprenorii locali cu o premieră în Moldova: integrarea metodelor de plată pe platforma Shopify
Victoriabank oferă antreprenorilor din Moldova acces la acceptarea metodelor de plată pe platforma Shopify, una dintre cele mai cunoscute și folosite platforme de E-commerce din lume, devenind prima bancă din țară care integrează serviciile sale de plată cu Shopify.
Acum, clienții Victoriabank pot lansa și accepta metodele de plată în magazinul online de pe platforma Shopify și pot încasa mijloacele financiare direct în contul lor de companie, fără bătăi de cap, fără dezvoltări tehnice complicate și fără costuri suplimentare.
Totul e posibil datorită unui plugin gratuit, creat de bancă în parteneriat cu echipa DOT TEAM – o premieră pe piața din Republica Moldova. Acest plugin permite integrarea extrem de simplă și rapidă a soluției de plată Victoriabank cu Shopify și suportă procesarea plăților atât cu cardurile bancare Visa/Mastercard, cât și cu MIA – metoda de plată inovatoare lansată recent de bancă.