X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cum puteți să vă preschimbați permisul auto, dacă vă aflați în afara Republicii Moldova

6 iun. 2023,, 15:45   Societate
4691 0

Dacă vă aflați peste hotarele țării și ați constat că v-a expirat permisul de conducere, îl puteți preschimba prin intermediul unei persoane împuternicite, în baza unei procuri autentificate sau în baza împuternicirii de reprezentare, pe care o puteți obține prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Registrul împuternicirilor de reprezentare” în baza semnăturii electronice (MPower).

Condiția obligatorie este să aveți actul de identitate valabil. Persoana împuternicită de către Dvs. urmează să se prezinte la Direcția documentare a conducători auto (mun. Chişinău, str. Salcîmilor, 28) sau la orice subdiviziune teritorială de calificare a conducătorilor auto, avînd asupra sa următorul set de documente:

  • cererea pentru preschimbarea permisului de conducere pentru cetățenii aflați în afara hotarelor Republicii Moldova.
  • cererea se completează direct la subdiviziunile teritoriale ale ASP;
  • procura autentificată (legalizată la misiunile diplomatice/ oficiile consulare ale RM sau apostilată);
  • actul de identitate al persoanei împuternicite; permisul de conducere deținut (expirat);
  • adeverinţa medicală ce certifică starea de sănătate, calităţile fizice şi aptitudinile necesare unui conducător de autovehicul, eliberată de o autoritate de profil din țara de reședință sau domiciliu, legalizată conform modului de recunoaştere a actelor oficiale emise de către autorităţile altor state pentru a fi utilizate în Republica Moldova.

Dacă solicitantul dispune de o adeverință medicală a conducătorului de vehicul și a candidatului pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule (Formularul nr. 083/e) valabilă, eliberată de către autoritatea medicală abilitată, aceasta urmează să fie acceptat pentru restabilirea, preschimbarea permisului de conducere).

Costul serviciului de preschimbare a permisului de conducere constituie 340 lei (în termen de 20 zile lucrătoare).

4
1
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?