Antony Blinken: Ucraina va intra în NATO
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus joi că Ucraina va intra, în cele din urmă, în NATO și că sprijinul alianței pentru Kiev rămâne unul „solid”, informează Reuters.
„Ucraina va deveni membru al NATO. Scopul nostru este să construim o punte de legătură care să facă posibilă această aderare”, a spus Blinken în cadrul unei întâlniri cu presa, la Bruxelles.
Declarația lui Blinken a fost făcută în contextul unei ceremonii organizate la Bruxelles în care s-au sărbătorit 75 de ani de la înființarea NATO, citează Digi24.ro.
Cu această ocazie, Jens Stoltenberg a vorbit despre nevoia ca SUA și Europa să rămână împreună, pentru că așa „suntem mai puternici și mai în siguranță”. La ceremonia de la Bruxelles, România a fost reprezentată de ministrul de Externe Luminița Odobescu.
Ceremonia aniversară pentru marcarea a 75 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat în piaţa centrală a noului sediu al Alianţei, acompaniată de muzica orchestrelor Forţelor Aeriene Regale Belgiene şi Marinei Regale Olandeze, şi a fost precedată de o depunere de coroane de flori în memoria celor căzuţi în misiuni NATO.
Decizia privind organizarea referendumului de integrare europeană pe 20 octombrie curent, aprobată cu scandal în Parlament. Carp către opoziția prorusă: Nu ați protestat împotriva plebiscitului separatist din UTA Găgăuzia
Tatiana Răducanu, PRIMELE explicați despre acuzațiile privind legătuirile cu Platon
Procuratura Anticorupție, explicații despre modul în care discuțiile dintre Colenco și Platon despre Răducanu au ajuns la Veronica Dragalin: „Mai multe persoane din sistemul judecătoresc și al procuraturii ar fi putut acorda asistență lui Platon”