X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Un urangutan, surprins în timp ce folosea o plantă ca să-și trateze o rană

4 mai. 00:50   Societate
2150 0

Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a automedicat folosind o pastă făcută din plante pentru a-şi vindeca o rană mare pe obraz, spun oamenii de ştiinţă.

Este pentru prima dată cînd o creatură din sălbăticie a fost surprinsă tratîndu-şi o rană cu ajutorul unei plante medicinale. După ce cercetătorii l-au văzut pe Rakus aplicîndu-şi cataplasma din plante pe faţă, rana s-a închis şi s-a vindecat într-o lună, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.

Oamenii de ştiinţă spun că acest comportament ar putea proveni de la un strămoş comun al oamenilor şi al maimuţelor mari.

Ei sînt cele mai apropiate rude ale noastre şi acest lucru indică din nou asemănările pe care le avem cu ei. sîntem mai mult asemănători decît diferiţi”, a declarat biologul dr. Isabella Laumer, biolog la institutul Max Planck din Germania şi autorul principal al cercetării. O echipă de cercetători din Parcul Naţional Gunung Leuser, Indonezia, l-a observat pe Rakus cu o rană mare pe obraz în iunie 2022.

Ei cred că a fost rănit în urma unei lupte cu urangutani masculi rivali, deoarece a scos strigăte puternice numite „strigăte lungi” în zilele dinainte de a vedea rana. Echipa l-a văzut apoi pe Rakus mestecînd tulpina şi frunzele unei plante numite Akar Kuning - o plantă antiinflamatoare şi antibacteriană care este, de asemenea, folosită la nivel local pentru a trata malaria şi diabetul. El a aplicat în mod repetat lichidul pe obraz timp de şapte minute. Apoi, Rakus şi-a pus frunzele mestecate pe rană pînă cînd aceasta a fost acoperită complet.


A continuat să se hrănească cu planta timp de peste 30 de minute. Pasta şi frunzele par să-şi fi făcut apoi efectul magic - cercetătorii nu au văzut niciun semn de infecţie, iar rana s-a închis în cinci zile.

După o lună, Rakus era complet vindecat. Oamenii de ştiinţă au concluzionat că Rakus ştia că aplică un medicament, deoarece urangutanii mănîncă foarte rar această plantă specială.

„A aplicat în mod repetat pasta, iar mai tîrziu a aplicat şi mai multă materie vegetală solidă. Întregul proces a durat într-adevăr o perioadă de timp considerabilă - de aceea credem că a aplicat-o în mod intenţionat”, explică dr. Laumer.

2
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?