A fost inventat un vaccin împotriva dependenței de cocaină© jurnal.md

A fost inventat un vaccin împotriva dependenței de cocaină

, 6 știri, 7 vizualizări

Acest proiect a câștigat săptămâna trecută un premiu în valoare de 500.000 de euro din partea companiei farmaceutice Eurofarma, care finanțează soluții inovatoare "de mare impact" în sectorul sănătății. Nu este vorba despre un leac miraculos anti-cocaină, ci de o soluție pentru toată lumea. Spre deosebire de vaccinurile preventive, care urmăresc să prevină ca bolile să ajungă în organism, vaccinurile terapeutice sunt utilizate pentru a trata problemele de sănătate existente, scrie Digi24.

Calixcoca "îi ajută pe dependenți să producă anticorpi care împiedică drogul să acționeze asupra creierului", a explicat psihiatrul Frederico Garcia, coordonatorul acestui proiect condus de Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG), potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Concret, acest vaccin urmărește să blocheze senzația de plăcere pe care cocaina o provoacă atunci când acționează asupra unei zone a creierului cunoscută sub numele de "circuitul recompensei". Prin întreruperea acestui ciclu care conduce la consumul compulsiv și, prin urmare, la dependență, vaccinul "crește șansele" ca abstinența să fie durabilă pentru cei care doresc să renunțe, a precizat cercetătorul. În cadrul testelor efectuate pe animale, oamenii de știință au observat o producție semnificativă a acestor anticorpi anti-dependență, cu puține efecte secundare.